ma mut, din nou

Ma mut din nou, asta e ultima postare aici pe flopunctro.blogspot.com. Nu mai primesc nici comentarii, veniti dincolo daca vreti sa scrieti ceva.
Noul domiciliu este romanesc, ca si primul; ba mai mult, e o platforma de blog facuta de cativa timisoreni dragi mie.
Dar destul cu vorba. Ladies and Gentlemen, put your hands up for blogu.lu/flo !!

cum cade o ţară?

Aţi văzut cu toţii cum cade un zgârie-nori.

Dar oare cum cade o ţară întreagă sub apăsarea lăcomiei şi corupţiei?

Aveţi aici 120 de minute despre criza generală din Argentina sfârşitului de mileniu. Mi se pare un documentar bine făcut, cu tot ce trebe: pragmatism, dramă, acţiune. E puţin condimentat politic (autorul şi naratorul e un politician), dar în opinia mea este o producţie de valoare.

După ce îl vedeţi, temă de casă: analogii cu istoria contemporană a României :)

Competenţa statului

Dacă mai aveaţi vro îndoială despre competenţa statului român (sau lipsa ei, mai exact), aveţi mai sus dovada.
Site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei este nefuncţional, şi motivul e configurarea greşită a webserverului.
Oare îşi asumă cineva răspunderea pentru chestia asta? Oare există vrun funcţionar care să iasă în faţă şi să zică "EU sunt vinovat, accept 10% penalizare la salar luna asta"?
Nu, pentru că funcţionarii ştiu doar să ceara măriri şi sporuri şi indexări. Treaba pe care-ar trebui s-o facă e doar un detaliu, din ce în ce mai nesemnificativ.

L.E. Tocmai am aflat că ministerul se numeşte mai nou Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Drept pentru care, www.mcsi.ro funcţionează bine-mersi. Însă pare să funcţioneze şi structura de la fonduri.mcti.ro.
So, problema nu e atât de gravă pe cât credeam. Mea culpa că nu ştiu exact numele ministerelor din România.
Da' totuşi, dacă tot păstrezi domeniul vechi, cât de greu e să pui un redirect spre noul site?!

USA, stindard al democratiei ?

Mi se pare că treaba se-mpute în America. Se-mpute cam peste tot, dar în America e mai spectaculos (ca de altfel orice se întâmplă acolo).
Se împute în sensul erodării libertăţilor publicului.
Acuma, se pare că Obama vrea să introducă o lege care să permită arestarea preventivă pe termen nelimitat. Adică, dacă cineva crede că eşti suspect de terorism, poţi fi arestat fără decizie judecătorească şi ţinut în detenţie oricât. Iar acest cineva e foarte arbitrar -- nici măcar nu ştim cine e. Serviciile secrete? Care din ele? Cine anume din ele?
Vedeţi cu ochiul vostru in clipul de mai jos.

P.S. Fiind de fapt un clip electoral al lui Ron Paul, luaţi-l cu umpic de sare. Însă ideea de bază rămâne, şi pe mine mă înfricoşează..

descoperindu-l pe Liiceanu

"Atat cred ca putem face: cat mai mult bine cu putinta in jurul nostru. Daca numarul oamenilor care gandesc asa va creste, atunci societatea va progresa dincolo de o persoana politica sau alta." -- Gabriel Liiceanu, aici.
E o senzatie placuta, cand un om de talia lui iti rafineaza intr-o fraza filozofia de viata rumegata indelung in ultima vreme :)
Apoi, e putin frustrant sa-ti dai seama ca ai reinventat roata, cand puteai doar sa citesti umpic mai mult. Eh, specificul balcanic...

filozofie pe marginea dreptului la arma

Am descoperit ca e posibila si la noi o discutie cat de cat articulata despre dreptul populatiei de a purta arme de foc. Discutia e pe ECOL, lucru pe care iarasi l-am descoperit recent si ma bucur ca am facut-o. ECOL este Centrul pentru Economie si Libertate. Desi pare a fi un fel de one-man-show, al lui Bogdan Glavan, cu sidekick Cosmin Marinescu, totusi e destul de mult continut de calitate acolo.
Discutia "dreptul de a purta arma" am vazut-o prima data la un guru al geek-ilor, si anume Eric S Raymond. Aprofundand umpic problema, am descoperit ca subscriu si eu la varianta "A" :) si anume, "portul popular de arma". Cred ca per ansamblu gradul de violenta in societate ar scadea.
Insa am mai observat un lucru. Printre cei ce subscriu la varianta "B" (dreptul larg la port-arma ar fi un lucru rau) exista si pareri bine articulate si argumentate. Insa toate opiniile de tip "B" am observat ca au la baza convingerea (mai mult sau mai putin constientizata) ca populatia, aka "majoritatea oamenilor", trebuie condusi, stapaniti, ghidati, dadaciti, sau in vreo forma protejati de ei insisi. Adica oferirea de optiuni nelimitate si libertate neingradita e contraproductiva pe termen lung. Adica lumea e plina de "badea Gheorghe" si "tzatza Leana", carora daca le dai voie sa faca ce vor, o sa-ti sara in cap.

Ei, mie lucrul asta mi se pare strigator la cer. Eu am incredere in oameni, in sensul de populatie. Eu cred ca daca oferi unei populatii suficienta educatie si informare, calitatea vietii acelei populatii va creste. Adica nivelul de trai va creste, infractionalitatea va scadea, implicarea civica va creste, etc. Cativa prieteni m-au categorisit ca idealist pentru crezul asta al meu. Intr-adevar, nu neg existenta unei doze de idealism; insa la 30 de ani nu prea mai am chef sa ma schimb :))

motivaţia lui Dan Şelaru

Dan Şelaru e un tip pe care-l citesc regulat. Cred ca mă identific cu modul lui analitic, ingineresc de a vedea lumea.
Articolul lui de azi e despre motivaţie. Motivaţia lui de a continua să scrie, pe care şi-o pierde uneori. (N-ar fi prima dată azi.) Are senzaţia ca scrie degeaba, că nimic nu se schimbă şi că e ca un câine ce latră şi nimeni nu-l bagă-n seamă.
Plecând de la articolul lui şi comentariul meu (pe care vă îndemn călduros să le citiţi, acum), mă gândesc aşa: cum aş putea eu să creez masa asta critică de "opoziţionişti" ? (ok, e mult spus "s-o creez eu", ar fi mai potrivit "să particip la crearea ei" :) )
Cred că este problema clasică "cum să conving lumea că aşa e bine", sau "cum să atrag cât mai mulţi oameni de partea noastră". Şi ajung la ideea de "noi" versus "ei", care nu prea-mi place, pentru că presupune o polarizare.
Însă de data asta accept polarizarea, cu condiţia să definesc clar ce înseamnă "noi" şi ce înseamnă "ei".
Noi sunt oamenii care gândesc activ, care nu se lasă influenţaţi de părerile neargumentate ale "experţilor", şi care au deprinderea de a studia o problemă din mai multe puncte de vedere şi de a-şi forma propria opinie despre ea.
Ei sunt oamenii care preiau pe nemestecate opiniile altora. Tot ei sunt oamenii care formează opinii nemestecate, şi le servesc pe tavă celor din propoziţia anterioară. Cu aceştia mă lupt eu.
În concluzie, o să consider că am "câştigat" un om dacă pot să-l fac să se îndoiască de ceea ce i se spune, dacă pot să-l fac să gândească cu capul lui şi nu cu al altora (al meu inclusiv).
Şi dacă tot am definit scopul... La luptă!!1 :)

Wikipedia ca sursa de informatie

Sunt un sustinator al ideii de Wikipedia. Cred ca cunoasterea e un bun comun, si accesul la informatie trebuie sa fie sfant. Cred ca Wikipedia e a opta minune a lumii, pentru ca permite copilului curios (fiecare avem un copil curios in noi) sa aibe un punct de plecare. E hrana pentru foamea de cunoastere.
Acestea fiind zise, tocmai mi-am dat seama ce nu e Wikipedia. Nu e sursa credibila de stiri, sau de informatii pentru jurnalisti.
Adica, eu pot sa zic "am auzit ca a murit un compozitor, care o zis urmatoarele lucruri: a, b si c", si sa zic "am citit pe Wikipedia". E ok sa o zic unui prieten la o bere. Dar un jurnalist nu are voie sa publice un articol in care sa zica asta. Parca-parca ar fi mai ok, pe jumatate, daca avertizeaza care e sursa... Oricum, eu dac-as fi redactor sef, n-as permite folosirea Wikipediei ca sursa. Pentru ca altfel se intampla uite asta.
Chestia asta am citit-o azi-dimineata; iar acu zece minute vad pe Hotnews articolul asta. Nu e chiar stire, insa e o analiza bazata pe date de acolo. Nu mi se pare ok.
Mi se pare ca folosirea Wikipediei ca si sursa in jurnalism, o data scade credibilitatea autorului si a publicatiei. Apoi, denota lene. Jurnalismul adevarat e ala cu 3 surse, verificarea lor, alea-alea...

portret de familie

Am descoperit scurtmetrajul Portret de familie. Vorba unui coleg: "e prea tare"!
Ce vad eu in el: vad dreptul inalienabil al fiecarei fiinte umane de a-si alege calea in viata. Vad lupta permanenta cu prejudecatile proprii, dar mai ales cu ale celor din jur. Lupta asta e mai ingrata, pentru ca e vorba de cei apropiati. Nu-ti pasa de parerea lumii, ok; dar nu poti sa-ti ignori tatal sau mama. Been there...

perfectiune? nu neaparat.

Am sa incerc sa scriu mai des aici.
Pana acum, am scris doar in situatii destul de speciale, cand se indeplineau simultan mai multe conditii: aveam un subiect, aveam inspiratie, aveam timp suficient sa scriu in stilul meu (*). Daca nu erau indeplinite toate astea, nici nu ma apucam de scris.
Ce s-a schimbat: n-o sa mai incerc sa ating perfectiunea :) O sa postez aici chiar daca nu-s 100% multumit de subiect, sau chiar daca nu-s tocmai inspirat in momentul respectiv. Am activat si postarea via email, si o sa incerc sa scriu si de pe telefon, in momente de "plictis". Probabil posturile alea or sa fie mai scurte si mai filozofice :)
(*) stilul meu de scris e ... well, enervant. Pentru mine. Pentru ca nu-mi vin "curgator" cuvintele. Un text pe care-l scriu e mai degraba ca un labirint. Scriu cateva cuvinte, incep o propozitie, si in timp ce scriu propozitia imi vine o alta formulare -- ctrl-backspace, reincep. Daca o termin, pana la punct, imi mai vin niste adjective sau adverbe -- ctrl-sageti, virgule, ctrl-end.
Cel mai trist e cand scriu 2-3 paragrafe, si dup-aia nu-mi place cum au iesit, si dupa ce le sterg mi-e lene sa rescriu din nou ideea :(
Si totusi, ce s-a schimbat de m-am apucat sa scriu mai des ?
Well, de fapt 2 lucruri s-au schimbat. Am decis sa incerc sa-mi extind "zona de confort". Scrisul, vorbitul in public, si alte chestii ce presupun atentia altora asupra mea -- sunt cam la limita actuala a acestei zone. Ditto.
Al doilea lucru, e ca o prietena buna mi-a spus ca ii place stilul meu de a scrie [online] (oricum singurul meu "scris" e online). Prietena in cauza fiind de profesie jurnalista, si mare cititoare de carti si consumatoare de cultura, m-a cam pus pe ganduri. Cine-s io s-o contrazic ? :)