motivaţia lui Dan Şelaru

Dan Şelaru e un tip pe care-l citesc regulat. Cred ca mă identific cu modul lui analitic, ingineresc de a vedea lumea.
Articolul lui de azi e despre motivaţie. Motivaţia lui de a continua să scrie, pe care şi-o pierde uneori. (N-ar fi prima dată azi.) Are senzaţia ca scrie degeaba, că nimic nu se schimbă şi că e ca un câine ce latră şi nimeni nu-l bagă-n seamă.
Plecând de la articolul lui şi comentariul meu (pe care vă îndemn călduros să le citiţi, acum), mă gândesc aşa: cum aş putea eu să creez masa asta critică de "opoziţionişti" ? (ok, e mult spus "s-o creez eu", ar fi mai potrivit "să particip la crearea ei" :) )
Cred că este problema clasică "cum să conving lumea că aşa e bine", sau "cum să atrag cât mai mulţi oameni de partea noastră". Şi ajung la ideea de "noi" versus "ei", care nu prea-mi place, pentru că presupune o polarizare.
Însă de data asta accept polarizarea, cu condiţia să definesc clar ce înseamnă "noi" şi ce înseamnă "ei".
Noi sunt oamenii care gândesc activ, care nu se lasă influenţaţi de părerile neargumentate ale "experţilor", şi care au deprinderea de a studia o problemă din mai multe puncte de vedere şi de a-şi forma propria opinie despre ea.
Ei sunt oamenii care preiau pe nemestecate opiniile altora. Tot ei sunt oamenii care formează opinii nemestecate, şi le servesc pe tavă celor din propoziţia anterioară. Cu aceştia mă lupt eu.
În concluzie, o să consider că am "câştigat" un om dacă pot să-l fac să se îndoiască de ceea ce i se spune, dacă pot să-l fac să gândească cu capul lui şi nu cu al altora (al meu inclusiv).
Şi dacă tot am definit scopul... La luptă!!1 :)