motivaţia lui Dan Şelaru

Dan Şelaru e un tip pe care-l citesc regulat. Cred ca mă identific cu modul lui analitic, ingineresc de a vedea lumea.
Articolul lui de azi e despre motivaţie. Motivaţia lui de a continua să scrie, pe care şi-o pierde uneori. (N-ar fi prima dată azi.) Are senzaţia ca scrie degeaba, că nimic nu se schimbă şi că e ca un câine ce latră şi nimeni nu-l bagă-n seamă.
Plecând de la articolul lui şi comentariul meu (pe care vă îndemn călduros să le citiţi, acum), mă gândesc aşa: cum aş putea eu să creez masa asta critică de "opoziţionişti" ? (ok, e mult spus "s-o creez eu", ar fi mai potrivit "să particip la crearea ei" :) )
Cred că este problema clasică "cum să conving lumea că aşa e bine", sau "cum să atrag cât mai mulţi oameni de partea noastră". Şi ajung la ideea de "noi" versus "ei", care nu prea-mi place, pentru că presupune o polarizare.
Însă de data asta accept polarizarea, cu condiţia să definesc clar ce înseamnă "noi" şi ce înseamnă "ei".
Noi sunt oamenii care gândesc activ, care nu se lasă influenţaţi de părerile neargumentate ale "experţilor", şi care au deprinderea de a studia o problemă din mai multe puncte de vedere şi de a-şi forma propria opinie despre ea.
Ei sunt oamenii care preiau pe nemestecate opiniile altora. Tot ei sunt oamenii care formează opinii nemestecate, şi le servesc pe tavă celor din propoziţia anterioară. Cu aceştia mă lupt eu.
În concluzie, o să consider că am "câştigat" un om dacă pot să-l fac să se îndoiască de ceea ce i se spune, dacă pot să-l fac să gândească cu capul lui şi nu cu al altora (al meu inclusiv).
Şi dacă tot am definit scopul... La luptă!!1 :)

Wikipedia ca sursa de informatie

Sunt un sustinator al ideii de Wikipedia. Cred ca cunoasterea e un bun comun, si accesul la informatie trebuie sa fie sfant. Cred ca Wikipedia e a opta minune a lumii, pentru ca permite copilului curios (fiecare avem un copil curios in noi) sa aibe un punct de plecare. E hrana pentru foamea de cunoastere.
Acestea fiind zise, tocmai mi-am dat seama ce nu e Wikipedia. Nu e sursa credibila de stiri, sau de informatii pentru jurnalisti.
Adica, eu pot sa zic "am auzit ca a murit un compozitor, care o zis urmatoarele lucruri: a, b si c", si sa zic "am citit pe Wikipedia". E ok sa o zic unui prieten la o bere. Dar un jurnalist nu are voie sa publice un articol in care sa zica asta. Parca-parca ar fi mai ok, pe jumatate, daca avertizeaza care e sursa... Oricum, eu dac-as fi redactor sef, n-as permite folosirea Wikipediei ca sursa. Pentru ca altfel se intampla uite asta.
Chestia asta am citit-o azi-dimineata; iar acu zece minute vad pe Hotnews articolul asta. Nu e chiar stire, insa e o analiza bazata pe date de acolo. Nu mi se pare ok.
Mi se pare ca folosirea Wikipediei ca si sursa in jurnalism, o data scade credibilitatea autorului si a publicatiei. Apoi, denota lene. Jurnalismul adevarat e ala cu 3 surse, verificarea lor, alea-alea...

portret de familie

Am descoperit scurtmetrajul Portret de familie. Vorba unui coleg: "e prea tare"!
Ce vad eu in el: vad dreptul inalienabil al fiecarei fiinte umane de a-si alege calea in viata. Vad lupta permanenta cu prejudecatile proprii, dar mai ales cu ale celor din jur. Lupta asta e mai ingrata, pentru ca e vorba de cei apropiati. Nu-ti pasa de parerea lumii, ok; dar nu poti sa-ti ignori tatal sau mama. Been there...

perfectiune? nu neaparat.

Am sa incerc sa scriu mai des aici.
Pana acum, am scris doar in situatii destul de speciale, cand se indeplineau simultan mai multe conditii: aveam un subiect, aveam inspiratie, aveam timp suficient sa scriu in stilul meu (*). Daca nu erau indeplinite toate astea, nici nu ma apucam de scris.
Ce s-a schimbat: n-o sa mai incerc sa ating perfectiunea :) O sa postez aici chiar daca nu-s 100% multumit de subiect, sau chiar daca nu-s tocmai inspirat in momentul respectiv. Am activat si postarea via email, si o sa incerc sa scriu si de pe telefon, in momente de "plictis". Probabil posturile alea or sa fie mai scurte si mai filozofice :)
(*) stilul meu de scris e ... well, enervant. Pentru mine. Pentru ca nu-mi vin "curgator" cuvintele. Un text pe care-l scriu e mai degraba ca un labirint. Scriu cateva cuvinte, incep o propozitie, si in timp ce scriu propozitia imi vine o alta formulare -- ctrl-backspace, reincep. Daca o termin, pana la punct, imi mai vin niste adjective sau adverbe -- ctrl-sageti, virgule, ctrl-end.
Cel mai trist e cand scriu 2-3 paragrafe, si dup-aia nu-mi place cum au iesit, si dupa ce le sterg mi-e lene sa rescriu din nou ideea :(
Si totusi, ce s-a schimbat de m-am apucat sa scriu mai des ?
Well, de fapt 2 lucruri s-au schimbat. Am decis sa incerc sa-mi extind "zona de confort". Scrisul, vorbitul in public, si alte chestii ce presupun atentia altora asupra mea -- sunt cam la limita actuala a acestei zone. Ditto.
Al doilea lucru, e ca o prietena buna mi-a spus ca ii place stilul meu de a scrie [online] (oricum singurul meu "scris" e online). Prietena in cauza fiind de profesie jurnalista, si mare cititoare de carti si consumatoare de cultura, m-a cam pus pe ganduri. Cine-s io s-o contrazic ? :)